Pentru tine

pentru tine

18 Mai 2012.
Am mai vorbit ocazional… dar niciodată față în față.
Eu îl știam. El mă știa.
Eu l-am intuit. El mă cunoștea deja.

Luptam cu depresia încă . De fapt, o ignoram, crezând că astfel o să plece. Ziua eram veselă, noaptea plângeam.
Mâncam cireșe și îmi cumpăram in fiecare săptămână bujori.
Stăteam intr-o garsonieră , in Militari.
La etajul 8.

Palatul copiilor.
„Gala Premiilor Stand-Up”.
El vorbise de niște locuri pentru că bilete nu mai erau.
Locurile erau fix pe scenă 🙂
După, mi-a dat mesaj că mă așteaptă la Godot.
Conversații diverse.
Momentul când a trebuit să plec mi-a schimbat viața.
Un culoar mic, iar noi ne luam “la revedere”. Stând față in față, acolo, îmi luam rămas bun de la singurul om căruia n-as fi vrut să îi spun decât că nu am unde să plec. Nu am de ce să plec. Și nu vreau…
Am plecat atunci.
Dar ne-am văzut a doua zi.
Și a treia.
Și a patra.
Îmi cumpăram ceva nou de fiecare dată când trebuia sa ne vedem. Ca să îl impresionez . 🙂
Și opt ani mai târziu.
Și nu vreau nici acum să îmi iau rămas bun de la el.
Mi-a schimbat viața, lumea , tot.
Mi-a adus mai multă veselie decât credeam posibilă.
Am făcut împreună lucruri pe care nici nu le visam.
Zilele mele trec ușor de când mă iubește el.
Încă mănânc cireșe, dar îmi aduce el bujori.
Râde de mine, iar eu mă prefac puternică.
El mă crede 🙂

18 Mai 2020.

Au trecut opt ani.
Nu mai sunt fata de atunci.
Sunt versiunea mea mai buna.
Datorită ție.
Te iubesc de nu mai pot!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *