Eu

Ești așa cum îți permite vocea din cap să fii.
Dacă ai una de treabă, s-ar putea să fii un om încrezător, dezinvolt și dezinhibat. Ridicolul are o limită destul de permisivă, ești vesel și fără prea multe probleme. Nici măcar inventate.

Pricina începe abia atunci când vocea din capul tău e o nenorocită.

Vocea din capul meu așa e.

O minte sclipitoare și plină de informații, un critic fără scrupule și sentimente; fashionistă fără defect, sportivă ambitioasă, perfectă până în cel mai mic detaliu. Așa se crede ea. Iar pe mine mă terfelește cum prinde ocazia.

Nu îmi permite prea multe.
Mă pune să gândesc de o sută de ori ce urmează sa zic, apoi mă face să mă simt prost fiindcă am spus.
Mă pune să citesc, pentru ca, pe urmă, să-mi strige că e degeaba și că tot proasă rămân.
Îmi dă senzația că-s puternică, doar ca să mă dărâme apoi fără nicio urmă de bun simț.
Mă epuizează iar la sfârșit mă numește grasă.
Ma îndeamnă să iubesc pentru ca, imediat, să râdă de eșecuri.
Mă face să cred că-s frumoasă, ca după aia să se amuze pentru că-s naivă și am crezut-o.
Îmi pune zeci de mii de probleme simultan, probleme inventate pentru propria sa distracție.
Ești o pacoste, voce.
Esti eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *