Adio

2020
Un an greu, aparent lipsit de sens.
Lipsit de multe, dacă stau să mă gândesc.
Dar atât de plin, în același timp.

După fiecare an care trece, trag linie.
Adun ce am, scad ce-am pierdut, înmulțesc , împart … doar, doar oi ieși pe plus.
Fac asta și cu tine, acum.

2020.
Nici nu știu cum să încep să te descriu.
Ai fost un an… complicat.
Un an în care, mai mult ca niciodată, am simțit nevoia unui sens.
Îl caut demult.
Sensul.
Dar acum a trebuit să îl privesc în față.
Să nu mă mai păcălesc pe mine însămi cu scuze, precum lipsa de timp, chef, nopți pierdute, multă lume in jurul meu.
Tu, 2020, m-ai pus față in față cu mine.
Și dacă mă întrebi, nu, nu mi-am găsit sensul.
Probabil n-o să-l găsesc niciodată.
Momentan, mă consolez cu ideea că rostul meu în viață e să le fac viața mai ușoară oamenilor care-mi sunt apropiați.
Cu sau fără voia lor :).
Tot tu , 2020, m-ai învățat ce e răbdarea.
M-ai trecut prin toate stările posibile.
Negare, disperare, apatie, resemnare;
ca până la urmă să ajung să îți mulțumesc pentru toate astea și să îți fiu recunoscătoare.
Îți datorez dorința de a cunoaște.
Recunosc, o rătăcisem. În rutina de zi cu zi, în te-miri-ce alte ocupații.
Am citit… și îți mulțumesc 2020 pentru unele dintre cele mai bune lecturi din toată viața mea.
Au fost rare momentele când nu am avut o carte deschisă și asta m-a făcut să mă întorc către mine. Îmi era dor de Livia asta.
Am să îți mai mulțumesc , 2020, pentru lecțiile pe care mi le-ai oferit. Prima, și cea mai importantă, a fost să apreciez tot ce am , atunci când am.
Să trăiesc in prezent, să nu las pe altădată;
Să zic ce mi-e drag,
cui mi-e drag,
când mi-e drag.
O fi clișeu .
Dar , ca niciodată, am simțit cu adevărat să fac asta .
Și, să știi 2020, că deși ai vrut să îi ții departe, ai apropiat oameni . Eu am cunoscut oameni deosebiți și i-am redescoperit într-un mod tare plăcut pe cei pe care îi știam deja.

Te-am înjurat, te-am blestemat, te-am vorbit de rău. Recunosc.
Și cam da, abia aștept să pleci .
Dar în același timp, te-am iubit, te-am apreciat și am sa îți fiu mereu recunoscătoare.

N-o sa te uit niciodată.
Adio, 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *